Zilele de 15 şi 16 mai 2014 au fost, pentru şcoala noastră, zile de sărbătoare. Peste 30 de evenimente culturale, artistice şi sportive s-au desfăşurat cu ocazia Zilelor Şcolii. A fost o dublă aniversare: 30 de ani de la înfiinţarea şcolii şi 17 ani de când poartă numele poetului Octavian Goga.
Domnul director, prof. Ioan Mocan, a felicitaţi toţi elevii, precum şi cadrele didactice, pentru modul în care s-au implicat în activităţile organizate, pentru felul în care şi-au exprimat astfel respectul şi mândria că aparţin şcolii. Au fost înmânate peste 200 de premii pentru elevii şi preşcolarii participanţi la activitățile menționate.
La festivitatea de vineri, elevii şcolii s-au manifestat printr-un spectacol artistic. Am fost purtaţi pe tărâmul vizionarismului poemelor lui Octavian Goga de către elevii Davide Bara (clasa a V-a B), Alexandra Molnar (clasa a VII-a B), Alexandru Ienciu (clasa a II-a A), Paula Birta (clasa a VI-a A), îndrumaţi de profesoara Florina Floriş. Ne-au încântat auzul melodiile inspirate de lumea copilăriei, interpretate de Ioana Tiriteu, Denisa Şerfezi, Andreea Macicaş (clasa a VII-a B) şi Daniela But, Alexandra Darjan, Antonia Baş (clasa a V-a B), îndrumate de profesoara Aurelia Bora. Pe ritm de dans am păşit alături de Bochiş Alexandra (clasa a VII-a A), îndrumată de profesoara Sara Ursu, alături de Ştefania Barna, Georgiana Ţîrţiu (clasa a V-a B) şi de elevele din clasa a III-a A şi a IV-a B, antrenate în cadrul clubului ,,Exclusiv” de către Oana Veszi. La finalul spectacolului au fost lansate 30 de baloane colorate, vârsta şcolii, pe sunetele Odei Bucuriei.
Un eveniment aparte a fost inaugurarea atelierului ,,Bucătăria fermecată”, un atelier pentru activităţi culinare destinat elevilor, unic în felul său în mediul şcolilor orădene, înfiinţat şi dotat prin contribuţia unor sponsori generoşi. Bucătăria este complet mobilată, iar valoarea ei se ridică la circa 12.000 lei. ,,În cadrul bucătăriei, elevii şcolii vor deprinde şi exersa abilităţi culinare, dar vor învăţa şi să muncească în grup, să se ajute unii pe alţii, să coopereze altfel decât în cadrul orelor de curs”, ne-a declarat, Floruţ Mirela, profesorul de sprijin al şcolii.
Domnul director, prof. Ioan Mocan, a mulţumit sponsorilor, Primăriei şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor pentru sprijinul acordat. Mulţumiri speciale au fost îndreptate spre sponsorii: Monica Costea de la Universitatea Oradea, Sorin Tebieş de la firma S.C. Mob.design, Gianina Gabor, preşedinta Clubului Lions, Ovidiu Toader de la firma S.C. Hafele, Goe Florin de la firma S.C. Vilia Trade, Dan Răzăşeanu de la firma S.C. Novambient, Bogdan Stanciu de la firma UAMT, şi, nu în ultimul rând, d-nei Angela Tebieş, un om cu suflet mare, un prieten drag, o persoană inimoasă, care, de multe ori, a lăsat deoparte problemele personale, implicându-se total în coordonarea sponsorilor sus menţionaţi.
LA MULŢI ŞI PROSPERI ANI, ŞCOALA ,,OCTAVIAN GOGA” !